top of page

DEPENDENȚA CA BOALĂ

Nu este o rușine să fii bolnav, însă este inacceptabil să nu faci nimic ca să te te tratezi!

În opinia noastră, dependența de droguri este o boală a cărui principal simptom constă în consumul compulsiv și necontrolat a unor substanțe sau repetarea unui anume comportament, în ciuda efectelor nocive și a modificărilor vizibile produse asupra creierului, care de cele mai multe ori durează mult timp după încetarea consumului sau stoparea unui comportament. 

Această boală poate afecta pe oricine indiferent de statut social, educație, religie, cultură, venituri, etc.

 

Dependența afectează părțile creierului implicate în recompensă și motivație, care schimbă dramatic comportamentului persoanei consumatoare, precum și capacitatea sa de autocontrol. Dependența modifică dramatic stilul de viață al bolnavului, majoritatea acțiunilor sale fiind astfel influențate sau motivate de consum. De cele mai multe ori, cauzată de stres, presiunile anturajului, plictiseală, circumstanțe tensionate, dependența impulsionează persoana expusă la un consum în doze din ce în ce mai mari pentru a-și satisface nevoile. 

Persoanele dependente manifestă emoţii precum euforia ca urmare a unei cantităţi mari de dopamină eliberată (neurotransmiţător responsabil cu transmiterea semnalelor de plăcere), iar creierul memorează aceste emoţii. Astfel, apare o dorinţă puternică care motivează persoana să consume anumite substanţe sau să realizeze diferite activităţi, cu scopul de a resimţi din nou acele emoţii.

În dependența de comportament persoana devine prizoniera unui circuit generator de momente de stări de bine. Funcționarea creierului și a corpului este tulburată.

Așadar, dependența de alcool, droguri sau de alte comportamente distructive este o boalăcronică, cu efecte nocive asupra sănătății organismului și a psihicului. Dependența nu înseamnă lipsă de voință sau dovadă de slăbiciune. Ca orice boală, dependența are nevoie de un tratament, iar acest tratament se numește ABSTINENȚĂ.

Abstinența este singura cale prin care o persoană își poate recăpăta cu adevarat viața și își poate ajuta organismul să se vindece de leziunile cauzate de consumul abuziv de droguri (inclusiv alcool) pe termen lung. 

Nu există soluții simple sau remedii rapide - abstinența este o provocare dificilă și cere dăruire, însă vestea bună este că funcționează.

La Centrul EQUITAS, ne ajutăm clienții să își însușească tehnici importante pentru abstinență, care îi vor face conștienți că recuperarea și lupta cu dependența este un drum lung, dar care poate fi străbătut eficient cu sprijin și motivare.

Persoanele dependente au nevoie să înțeleagă că dependența se instalează în timp, de aceea și recuperarea are nevoie de timp. Nu te poți vindeca de pe o zi pe alta sau după o săptămână-două de terapie. Nu credem în tratamente miraculoase, dovadă stau și miile de studii făcute în acest sens.

Deși este o boală complexă, dependența se poate trata și persoanele afectate se pot recupera complet.

Dependența se manifestă în primă fază prin consumul compulsiv de substanțe ca alcoolul sau drogurile, până în punctul în care consumatorul își pierde auto-controlul și își organizează viața în jurul consumului.

Deși în mod tradițional dependența a fost asociată cu consumul de alcool și de droguri ilegale, astăzi cunoaștem un spectru mai larg de manifestări. Există forme de dependență ce se manifestă prin dependența față de o acțiune sau un obicei. Acestea sunt dependențele comportamentale(dependența de jocuri de noroc, dependența de muncă, dependența de mâncare, dependența de pornografie, etc.).

Toate activitățile specifice dependenței (respectiv consumul sau comportamentul compulsiv) urmăresc obținerea plăcerii sau a stării de bine, în ciuda apariției unor consecințe negative. Acestea ajung să acapareze complet atenția și preocupările zilnice ale individului.

Consumatorul este persoana care îşi administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism, iar consumatorul dependent este consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor medicale şi sociale.

 

Principalele simptome ale dependenței includ:

• incapacitatea de a stăpâni consumul;

• preocuparea pentru procurarea, consumul și experimentarea efectelor drogului;

• folosirea drogului, în ciuda schimbărilor negative pe care le are în viața dependentului.

Studii de imagistică cerebrală au scos în evidență diferențe fundamentale (modificări persistente în metabolismul cerebral, în sensibilitatea receptorilor și în configurația genetică a neuronilor) între creierul unui dependent și cel al unui non-dependent. Modificările celulare de adaptare ce au loc în mecanismele cerebrale “de recompensare” (cele care reglează comportamentul prin inducerea plăcerii) duc la un comportament compulsiv de căutare a drogului.

Persoanele dependente manifestă emoţii precum euforia ca urmare a unei cantităţi mari de dopamină eliberată (neurotransmiţător responsabil cu transmiterea semnalelor de plăcere), iar creierul memorează aceste emoţii. Astfel, apare o dorinţă puternică care motivează persoana să consume anumite substanţe sau să realizeze diferite activităţi, cu scopul de a resimţi din nou acele emoţii.

Din toate aceste considerente, putem afirma cu convingere că dependența nu este un moft, dependența nu este un lux, nu este o lipsă de voiță, ci este o boală!

Vindecarea presupune renunțarea la substanță/comportamentul asupra căruia persoana nu poate avea control. Renunțarea nu este ușoară. Dar dacă persoana a suferit consecințe negative și nu vrea ca ele să continue să îi afecteze viața, nu există moment mai potrivit pentru începerea recuperării decât ACUM!

 

Va rugam să ne CONTACTAȚI  pentru a discuta opțiunile de terapie sau pentru a stabili o discuție cu un terapeut.

bottom of page