
TERAPII SPECIALIZATE
Terapiile specializate practicate la Centrul EQUITAS sunt abordări terapeutice care au rolul de a ajuta persoanele care se confruntă cu adicții (precum dependența de substanțe, jocuri de noroc, alcool sau alte comportamente adictive) să depășească și să gestioneze aceste probleme.
Aceste terapii sunt concepute pentru a sprijini recuperarea și a învăța clientul să dezvolte strategii pentru a face față dorințelor compulsive și comportamentelor distructive asociate cu dependența.
Printre terapiile specializate în tratarea adicțiilor se numără:
Terapii individuale - abordarea cognitiv - comportamentală (CBT) ajută persoanele dependente să înțeleagă legătura dintre gândurile, emoțiile și comportamentele lor și cum aceste tipare pot contribui la dependență. CBT ajută la dezvoltarea unor strategii pentru a schimba gândurile și comportamentele nesănătoase.
Terapiile de grup - oferă un mediu sigur de sprijin, unde persoanele cu adicții își pot împărtăși experiențele și învăța din poveștile altora.
Programul de prevenire a recăderilor - obiectivul acestui grup de terapie este de a ajuta clienții să dobândească abilitățile necesare pentru a menține abstinența pe termen lung.
Programul “12 Pași” - este un program structurat în "12 pași", care ajută persoanele dependente să recunoască și să accepte problema lor de dependență, să găsească sprijin în comunitate și să își construiască un sistem de susținere pentru menținerea abstinenței.
Terapii de familie - implică familia clientului în procesul de recuperare, pentru a ajuta la înțelegerea adicției, a oferi sprijin suplimentar și a îmbunătăți relațiile afectate de comportamentele adictive.
Aceste terapii pot fi aplicate individual sau în combinație, în funcție de nevoile și particularitățile fiecărui client.