top of page

METADONĂ

 

În administrarea orală, dată fiind biodisponibilitatea corespunzătoare și timpul de înjumătățire plasmatic lung, metadona este indicată ca medicație de substituție pentru tratamentul dependenței de heroină. Dozele mai ridicate de metadonă pot anula efectele de euforie provocate de consumul de heroină sau de alte droguri similare. Chiar dacă metadona poate să reducă pofta resimțită de pacienți de a consuma alte droguri opioide, dependența de acele droguri este adesea înlocuită cu cea de metadonă. 

La ora actuală, în Statele Unite ale Americii se înregistrează aproximativ 5.000 de cazuri de deces prin supradoza de metadonă.

 

Efecte căuatate/dorite:

  • reducerea simptomelor neplăcute asociate cu sevrajul de la opiacee, blocarea efectelor euforice ale altor opiacee, stabilizarea stării fizice și psihice.

Efecte nocive:

  • vertij, fatigabilitate, senzația de gură uscată, cefalee, confuzie, depresie, dificultăți de vedere și vedere dublă, erupții cutanate, transpirații, palpitații, greață și vomă, hipotensiune, deprimare respiratorie.

 

Sevrajul se manifestă prin:

  • vertij puternic, frisoane, hipotensiune, piele rece și lipicioasă, cianoză, bradicardie, mioză, tremor, convulsii, comă, bradipnee, apnee, transpiratie excesivă, depresie puternică, anxietate, poftă puternică de a consuma (urmată deseori de reinstalarea dependenței), stop respirator (uneori fatal în 2–4 ore). 

 

Forme de consum:

  • oral;

  • injecție subcutanată, intramusculară sau intravenoasă. 

Formă de prezentare

  • comprimate; 

  • tablete dispersabile;

  • soluții orale;

  • soluții buvabile concentrate.

Terapia de menținere cu metadonă este metoda de tratament cea mai studiată și controversată dintre terapiile farmaceutice pentru tratamentul dependenților de droguri.

Terapia de menținere cu metadonă trebuie să fie supravegheată medical și să fie obligatoriu completată de psihoterapii individuale, care au scopul de a reduce consumul de opioide.

 

Nu există niciun tratament medical pentru simptomele de sevraj specifice dependenței de metadonă. Simptomele neplăcute de sevraj reprezintă principalul motiv pentru care clienții sunt sfătuiți să parcurgă etapa de dezintoxicare de metadonă într-un mediu rezidențial, sub monitorizare specifică. 

După parcurgerea acestei etape, însă este recomandat ca persoanele dependente de metadonă să urmeze un program terapeutic în mediu de viață, șansele de recădere fiind foarte mari,  în caz contrar.

REFERINȚE:

michaelshouse.com

wikipedia.org

WhatsApp Image 2024-12-15 at 18.37.49.jpeg

Este un agonist opioid de sinteză prescris drept calmant sau ca substitut pentru dependența de narcotice, cum ar fi heroina. În ciuda eficacității sale demonstrate, metadona este contestată, totuși, ca tratament al dependenței opioide, pentru că menține substanțial dependența fizică. Astfel, unele comunități au restrâns sau chiar au interzis tratamentul cu metadonă. 

Metadona are o acțiune asemănătoare cu cea a morfinei, însă efectele metadonei se resimt mult mai mult timp decât cele ale morfinei. Acest lucru crește riscul unei supradoze fatale.

bottom of page