
SEMNE ALE DEPENDENȚEI
Poate că la început, alegi să consumi una dintre aceste substanțe sau comportamente adictive pentru că îți place felul în care te fac să te simțiți și ai putea crede că poți controla cât de mult și cât de des le folosești. Dar, de-a lungul timpului, acestea schimbă modul în care funcționează creierul tău și te fac să pierzi controlul asupra propriului comportament. Există o serie de trăsături comune pe care le putem observa la toți dependenții, fie că este vorba de dependența de droguri, alcool sau jocuri de noroc.
Cele mai comune simptome ale dependenței includ:
-
preocupare permanentă pentru satisfacerea dependenței;
-
nevoia compulsivă de a consuma substanța sau de a practica comportamentul adictiv;
-
tendința de a ține secrete: în general dependenții nu vor să dezvăluie unde se află sau ce fac;
-
schimbarea anturajului;
-
probleme financiare, deoarece o mare parte din venituri sunt consumate pentru a susține dependența;
-
randament și interes scăzut la locul de muncă sau la școală;
-
incapacitatea de a opri consumul sau altfel spus lipsa controlului asupra propriei vieți;
-
neglijarea în parte sau total a obligațiilor de zi cu zi, inclusiv a aspectului fizic;
-
ascunderea dovezilor;
-
încercări nereușite de a reduce consumul sau comportamentul adictiv;
-
izolare sau socializare redusă;
-
comportamente riscante;
-
negarea problemei; refuzul de a recunoaște gravitatea dependenței sau a consecințelor consumului/comportamentului adictiv;
-
dificultăți de concentrare;
-
impulsivitate și dorința de a repeta comportamentele adictive în ciuda riscurilor evidente și a efectelor negative;
-
modificări de comportament, schimbarea look-ului, atitudinii față de persoanele apropiate, pierderea interesului pentru familie și activitățile de familie;
-
pierderea apetitului alimentar și scădere inexplicabilă în greutate sau un apetit exacerbat, funcție de tipul de adicție.
Dependența îți poate afecta toate aspectele vieții: fizic, psihologic, emoțional și social.
Recunoașterea semnelor timpurii ale dependenței este esențială pentru a căuta ajutorul necesar și pentru a începe un tratament adecvat.
Dacă recunoști astfel de simptome la tine sau la o persoană apropiată CONTACTEAZĂ-NE !
Tu ai simptome!
Noi avem răspunsuri!
Dependența nu se referă doar la dependența de droguri (cum ar fi heroină, cocaină sau alte droguri ilegale), poți deveni dependent de alcool, nicotină, medicamente pentru somn și anxietate sau de comportamente (cum ar fi jocuri de noroc, mâncat compulsiv, jocuri pe calculator etc.).